Legenda Metodei McKenzie

Robin McKenzie a schimbat la nivel mondial modul de tratament adresat afecțiunilor coloanei vertebrale şi ale extremităţilor. Diagnosticarea şi tratamentul mecanic (MDT) prin metoda McKenzie dezvoltată în anii *50 a devenit un standard în domeniu. Robin şi-a dedicat viaţa profesională studierii şi tratamentului suferinţelor musculo-scheletale, iar teoriile lui sunt acum susţinute cu dovezi ştiinţifice.

În 1956, la clinica lui în Wellington, Robin McKenzie a observat din întâmplare un eveniment remarcabil care a schimbat modalitățile de tratament aplicate pentru ameliorarea durerilor de spate (coloană vertebrală) la nivel mondial. Această întămplare norocoasă a dus la dezvoltarea teoriilor şi practicilor care au devenit marca protocolului McKenzie pentru evaluarea şi tratamentul suferinţelor de origine mecanică a coloanei vertebrale.

“Prima mea experienţă, pe care am ales să o numesc ulterior “Fenomen de centralizare”, a avut loc în anul 1956. Un pacient, “Mr. Smith”, care a avut o durere în partea dreaptă a coloanei lombare extinsă spre şold,coapsă până la genunchi, a beneficiat timp de trei săptămâni de un tratament fără nici un efect de îmbunătăţire. Se putea apleca în faţă, dar nu se putea apleca în spate. I-am zis să se dezbrace şi să se culce cu faţa în jos pe patul de tratament, la care capătul a rămas ridicat pentru pacientul precedent. Fără să ajusteze patul, neobservat de niciunul dintre personalul clinicii, s-a culcat cu faţa în jos cu coloana în hiperextensie pentru aproximativ cinci minute. După puțin timp, când am intrat în cameră am fost înspăimântat să-l găsesc culcat în ceea ce la acea vreme era considerată cea mai dăunătoare poziţie. La întrebarea privind cum se simte am fost uluit să-l aud spunând că acuma a fost cel mai bine în ultimele trei săptămâni. Toată durerea a dispărut din piciorul lui. Mai mult de atât, durerea din partea dreaptă a coloanei s-a mutat în centrul ei. Plus extensia redusă s-a îmbunătăţit în mod deosebit. După ce s-a ridicat în picioare, pacientul a rămas cu o stare îmbunătăţită, fără recurenţe în picior. Poziţia a fost adoptată din nou în ziua următoare şi s-a soldat ca rezultat cu dispariția durerii din zona centrală a coloanei lombare. Reducerea durerii dinspre picior sau şold spre mijlocul coloanei este cunoscută ca fenomen de centralizare.”

   - Robin McKenzie

Această observație clinică oportună l-a convins pe Robin să înceapă să evalueze sistematic efectele pe care le-au avut mişcările simple şi poziţionările asupra durerilor coloanei vertebrale în cazul pacienţilor lui. Gradual a apărut un proces clar de evaluare. Acest sistem, acum cunoscut ca metoda McKenzie de Diagnostic şi Tratament Mecanic (MDT),a ajunsă fie recunoscut la nivel mondial. Şi astăzi este considerat ca parte “normală” a tratamentului coloanei vertebrale. Dorința lui a fost ca toţi pacienţii cu dureri musculo-scheletale să fie învăţaţi cum să-şi trateze propria durere.

Din anii *70 Robin a dezvoltat destul de ferm teoriile lui şi a devenit cunoscut în Statele Unite, unde ideile lui au fost adoptate cu mare entuziasm. A fost angajat de grupul de spitale Kaiser, a ajutat mii de muncitori americani să treacă peste problemele lor debilitante de coloană. Meritele au fost repede recunoscute și McKenzie a fost invitat în UK, în mai multe țări europene, în Japonia şi în China.

Pentru a întruni așteptările privind munca lui era, evident, nevoie de mai multă educaţie.Robin a început să pregătească cursurile de perfecţionare pentru a educa alţi terapeuţi şi astfel a înfiinţat Institutul, pentru a continua cercetările şi cursurile. Institutul a fost înfinţat în 1982 şi de atunci a crescut şi a ajuns să fie o entitate multinaţională cu 28 de filiale. Mai bine de 40 de ani McKenzie a îmbunătățit şi a perfecţionat procedurile, ceea ce a făcut ca autotratamentul McKenzie să fie unic. Totodată, a inventat unicele role lombare și cervicale McKenzie, pentru a ajuta pacienţii să trateze durerile recurente.

Recunoaştere internaţională

În anul 2004  revista americană de fizioterapie Advance for Physical Therapists and PT Assistants a publicat un studiu referitor la 320 de terapeuţi selectaţi aleator care lucrau în domeniul  ortopediei. Au fost întrebaţi despre acele persoane care le-au influenţat cel mai mult opinia lor ca terapeuţi în sfera ortopediei. Terapeuţii au putut numi 10 persoane şi au acordat punctaj de la 0 (nu influenţează) la 4 (impact foarte mare). Rezultatele au fost următoarele :

  • Robin Mckenzie 2.55
  • James Cyriax 2.44
  • Florence Kendall 2.33
  • Geoffrey Maitland 2.24
  • Stanley Paris 2.00
  • Shirly Sahrmann 1.81
  • Brian Mulligan 1.80